Raportul cu titlul „Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS) prin Planul de Redresare și reziliență (PNRR), încă o șansă ratată?” demonstrează că metodologia avută în vedere de Ministerul Educației pentru a selecta școlile în care se va investi prin PNRAS, omite 112 dintre cele mai defavorizate școli din țară. De asemenea, studiul scoate în evidență situații concrete, care susțin o serie de temeri întemeiate că finanțarea destinată reducerii abandonului școlar nu va ajunge acolo unde este cea mai mare nevoie.
Tocmai de aceea, FONSS, ca membru în Platforma socială susține demersul colegilor din educație.
„Cele patru federații care se regăsesc în Platforma Socială – FONSS, FONPC, Caritas și Dizabnet și reprezintă 225 de ONG-uri din social privesc acest raport cu mare îngrijorare, deoarece problematica gestionată de noi în social e mult agravată de miile de copii vulnerabili și/sau dizabilități care, pentru că nu au acces la educație, nu vor avea în viitor posibilitatea de a avea o meserie. Astfel problemele sociale ale României se vor adânci. Lipsa investiției de acum, va însemna investiție mult mai mare și pe termen mai lung, în viitor”- susține doamna Diana Chiriacescu, director al FONSS – Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale și reprezentant al Platformei Sociale.
Considerăm că lipsa accesului la finanțare prin programele naționale din educație poate avea efecte extrem de grave asupra copiilor vulnerabili și cerem Ministerului Educației să intervină deîndată pentru reanalizarea și schimbarea criteriilor/mecanismelor prin care se asigură acces la banii europeni.
Raportul și întreg comunicatul sunt aici: https://fonss.ro/wp-content/uploads/2022/02/Comunicat-de-presa_9-februarie-2022-3.pdf