Cerem conducere neinfluenţată politic la Consiliul de monitorizare privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi
18 februarie 2021

Acceptăm doar dialogul constructiv!

Receptăm cu îngrijorare continuarea jocurilor politice în jurul Consiliului de Monitorizare a implementării Convenției ONU a persoanelor cu dizabilități, care deși prin legea nr 8/2016 e definit ca ”autoritate administrativă autonomă cu personalitate juridică”, este ținta unor aranjamente politice menite să ducă în funcții persoane tributare politic și nu profesioniști apți să asigure funcționarea Consiliului, în scopul pentru  care a fost înființat.

Aseară mass media ne-a surprins publicând despre intenția unor politicieni de a subordona Consiliul de Monitorizare, instituției Avocatului Poporului.

Față de această intenție precizăm:

1.      Consiliul de Monitorizare poate fi eficient numai dacă va avea conducere profesionistă neangajată politic

După ce timp de patru ani un troc politic a ținut în funcție o conducere ineficientă, în loc să fie înțeles faptul că doar un om dedicat, profesionist în domeniul dizabilității și protejării drepturilor persoanelor cu dizabilități, bun organizator și mai ales fără datorii politice poate garanta eficiența Consiliului de Monitorizare, se încearcă o nouă schemă de subordonare. Ideea că acest Consiliu nu e cunoscut și eficient e consecința numirilor politice de incompetenți. Pentru ca persoanele cu dizabilităţi închise în instituţii să fie cu adevărat protejate împotriva oricăror abuzuri, Consiliul de Monitorizare trebuie eficientizat prin depolitizare și profesionalizare, nu desființare sau subordonare.

Acest punct de vedere l-am susținut și în întâlnirea cu dna Anca Dragu, președinta Senatului, căreia i-am solicitat ca Senatul să asigure reguli de finanțare predictibile și transparente, autonomia Consiliului, și o structură de putere care să nu permită reprezentanților guvernului cu drept de vot să influențeze alegerea sau deciziile conducerii acestuia.

Actuala propunere de comasare a Consiliului de Monitorizare cu Instituţia Avocatului Poporului sau subordonarea primului celui de-al doilea va fi din contra, o garanție a politizării în continuare, știut fiind că instituția Avocatului Poporului este ținta aceluiași interes politic precum Consiliul.

Mai mult, Avocatul Poporului se numește prin votul majorității parlamentare, președintele Consiliului de Monitorizare este numit în urma candidaturii analizate de Comisia pentru Drepturile Omului din Senat, candidaturile fiind propuse de ONG-urile persoanelor cu dizabilități și/sau care luptă pentru drepturile acestora.

Așadar prin această subordonare/comasare, societatea civilă pierde posibilitatea de a propune candidați cu adevărat profesioniști și capabili.

2.          Nu putem accepta o modificare ce ar duce la pierderea calității procesuale active în apărarea drepturilor persoanelor cu dizabilități şi a implicării pe deplin a societăţii civile

Prin legea sa de organizare, Avocatul Poporului se POATE sesiza la petiții, POATE să ceară documente de la autorități sau chiar să meargă în vizite neanunțate dar nu POATE facilita accesul, anunţat sau inopinat, al reprezentanţilor organizaţiilor neguvernamentale în instituţiile prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea 8/2016, în scopul monitorizării respectării drepturilor lor; pentru a asigura persoanelor cu dizabilităţi o reprezentare independentă în faţa unei instanţe sau în faţa oricărui alt organism independent, organizaţiile neguvernamentale menţionate au calitate procesuală activă în apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale acestor persoane.

Așadar, din nou monitorizarea societății civile asupra modului în care sunt respectate drepturile persoanelor cu dizabilități instituționalizate nu ar fi posibilă, ceea ce contravine ideii de bază a Convenției ONU a drepturilor persoanelor cu dizabilități.

3.      Consiliul de Monitorizare se concentrează pe respectarea implementării Convenției și Avocatul Poporului pe apărarea drepturilor cetățenilor în general

Riscul ca prin comasarea sau subordonarea Consiliului de Monitorizare, problema ce face obiectul de lucru al acestuia să se piardă printre celelalte este major. Acestuia i se asociază riscul ca o problemă specifică să fie gestionată de persoane total nepregătite.  Chiar dacă Avocatul Poporului are adjuncți cu responsabilități pe domeniu, o studiere a CV-urilor acestora ne lămurește exact că nu există persoane cu competențe pe drepturile persoanelor cu dizabilități și sprijinul ce trebuie acordat acestora.

Acestea sunt doar primele trei contraargumente care fac noua încercare de a organiza Consiliul de Monitorizare una nepotrivită cu care nu putem sa fim de acord. Nicio invocare a rentabilității nu stă în fața nevoii de a funcționa în bune condiții și exact pentru scopul în care a fost realizat acest Consiliu:  apărarea şi protejarea împotriva încălcării drepturilor omului a unora dintre cei mai vulnerabili şi ascunşi membrii ai societăţii, persoanele cu dizabilităţi instituţionalizate sau internate în spitalele de psihiatrie.

Reiterăm solicitarea noastră către grupurile politice de a nu împiedica autoreprezentarea și autoreglementarea pe care societatea civilă a propus-o în delegarea candidaților pentru Consiliul de Monitorizare, așa cum noi nu atingem în niciun fel dreptul reprezentanților noștri aleși de a supune selecției candidații pe care noi îi delegăm.

Semnatarii acestui comunicat sunt:

CRJ- Centrul pentru Resurse Juridice

FONSS- Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale

FDSC- Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile

CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică

Asociaţia TONAL, Sibiu

CNDR- Consiliul Național al Dizabilității din România

Rețeaua DizabNET

FEDRA- Federaţia pentru Drepturi şi Resurse pentru Persoanele cu Tulburări din Spectrul Autist

Federația ONG-urilor din Transilvania

Asociația Necuvinte

Fundația ”Alături de Voi” România

Fundația Corona Iași 

Fundația de Abilitare Speranța, Timișoara

Asociația Ceva de Spus, Timișoara

Fundația “Pentru Voi” Timișoara

Fundația Centrul de Mediere și Securitate Comunitară

Asociația Romanian Women’s Lobby

ActiveWatch

Asociația Pro ACT Suport

ANCAAR Iași

Fundația Tanner România

Fundația Serviciilor Sociale Bethany

Fundația Tanner România Mission

Fundația Star Of Hope România

Asociația “Sprijinirea Integrării Sociale” -ASIS

Asociația Ancora Salvării Iași

Centrul de Dezvoltare Socială Iași

ASPNS Luceafărul Neamț

Organizația Institutul Bucovina Suceava

Asociația 4 Change

Asociația Centrul Diecezan Caritas Iași

Asociația Bunul Samaritean Nicorești, Galați

Fundația Păpădia

Fundația World Vision România

Fundația Iosif

Fundați Inimă de Copil

Help Autism

Asociația Centrul Daniel Bacău