Pe 15 iulie 2025, conducerea executivă a FONSS – reprezentată de Diana Chiriacescu, director, și Mihaela Munteanu, director de advocacy – a avut o întâlnire oficială cu Ministrul Muncii, Petre-Florin Manole, la sediul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.
Discuțiile au vizat conturarea unei agende comune de lucru pe teme esențiale pentru sectorul serviciilor sociale, în special cele care afectează activitatea furnizorilor licențiați de servicii sociale nonprofit, care în prezent acoperă 44% din piața serviciilor sociale din România.
Temele abordate au fost:
În privința situației de la Bihor, comuna Holod opinia FONSS e că acest caz scoate la lumină multe disfuncții existente în serviciile sociale publice locale și județene și spitalele de urgență și psihiatrie.
”Cazul generează o îngrijorare foarte mare în rândul furnizorilor licențiați de servicii sociale private nonprofit, pentru că ei spun: noi ne străduim atât de mult să ne obținem licențele, să respectăm standardele de calitate și toate normele pentru ca oamenii de care avem grijă să fie în sigurană și bine deserviți. Dar, poate e cazul să punem licențele pe masă, să renunțăm la meserie și să facem asistență socială pe persoană fizică. E mult mai simplu și mai economic” – au afirmat reprezentantele federației.
Ministrul muncii, Florin Manole, vorbit despre măsurile luate de la izbucnirea scandalului: ”am cerut control al AJPIS Mehedinti și Bihor. Am avut control realizat de toate instituțiile, cu prefectura Bihor. După ce am primit feedback-ul de la Bihor și de la Mehedinți, am trimis corpul de control al ministrului pentru că nu am fost mulțumit de rezultate. Cel mai explicit este raportul de la Bihor, care are o pagină și trei rânduri și spune că e super și mai ales că îl consiliază (n.n.- pe Viorel Pașca) să intre în legalitate. Adică e în afara legalității” a afirmat dl ministru Manole, care a mai precizat că joi-vineri o să existe raportul Corpului de Control al Ministrului.
Am solicitat realizarea unei comisii de evaluare a situației care să aibă și experți independenți din ONG-uri, asta deoarece prin implicarea în caz, autoritățile publice nu mai pot fi considerate imparțiale.
Ministrul nu a răspuns la această solicitare, iar decizia conducerii federației este de a rămâne constanți în a întreba autoritățile cu privire la contribuția în situația de la Bihor și măsurile pe care le iau pentru a ne asigura că astfel de situații nu se repetă.
În privința reformei serviciilor sociale din România, am întrebat despre stadiul diverselor procese de schimbare, precum procedurile de implementare a modificărilor legislative la Legea 292/2011, a standardelor de calitate și de cost, precum și a mecanismului de finanțare ”banul urmează beneficiarul”, calendarul implementării-pilot și colaborarea cu Ministerul de Finanțe pentru actualizarea sistemului de achiziție publică a serviciilor sociale de către autorități.
Un alt subiect abordat a fost al consecințelor asupra serviciilor sociale urmare a implementării HOTĂRÂRII a Guvernului pentru modificarea alineatelor (1) și (2) ale articolului 50 din Anexa la H.G. nr.118/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 197/2012 privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale. Am cerut ministrului să ne spună care sunt soluțiile pentru ca la final de an să nu se închidă majoritatea serviciilor sociale publice și private.
Am explicat ministrului inechitatea de reglementare între serviciile sociale și cele educaționale sau medicale, în aceleși condiții și către același grup țintă.
În privința finanțării prin POIDS a centrelor comunitare de servicii integrate am solicitat soluții care să ducă la accesarea banilor. Faptul că aceste apeluri sunt necompetitive este o problem, pentru că primăriile nu sunt dornice să aplice. Totuși, această linie e foarte importantă pentru înființarea și finanțarea serviciilor sociale în miile de localitati rurale, în multe dintre ele neexinstând niciun serviciu social.
Ministrul a promis că va transmite lista noastră de întrebări și vom primi răspuns la fiecare, mai ales că am argumentat importanța fiecărui subiect.
Am avut și o altă solicitare către ministrul Manole și anume să fi numit mecanismul de relație și consultare dintre minister și funizorii privați de servicii sociale nonprofit. O idee e aceea ce a activa consiliile consultative, în care și federația noastră a fost admisă, dar care nu au funcționat niciodată.