Invitație pentru FONSS
12 septembrie 2016
Iași: strategia locală în dezbatere publică
20 septembrie 2016

Cursul care dovedește schimbarea!

FONSS- Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale, în colaborare cu membrii săi: Fundația Serviciilor Sociale Bethany, AREAS Suceava, Fundația “Alături de Voi” România și Centrul Diecezan Caritas Iași organizează cursul gratuit “Alexitimia și orbirea emoțională”, în 14 septembrie, între orele 13.00-19.00, la Iași, la sediul ADV România.

Este o formare deschisă pentru toți cei care lucrează în domeniul tineretului, în special cu tinerii, care sunt sau pot fi în risc, de a se confrunta cu simptome ale Alexitimiei (incapacitatea de a recunoaşte emoţiile, subtilităţile şi manifestările lor) și orice alt stres emoțional.

Cursul cu tema “Alexitimia si orbirea emotionala” va fi susținut de specialiștii AREAS Suceava, care au fost pregătite în cadrul proiectului ”DSH POSITIVE CHOICES”, implementat de Institutul Bucovina și AREAS, finanțat prin programul Erasmus PLus KA2 și desfăşurat în parteneriat cu organizații din 5 țări.

Alexitimia este un sindrom ce a fost îndelung studiat la adulți, deoarece este văzut ca un factor de risc pentru o serie de probleme medicale și de sănătate înrudite, care pot duce cu ușurință la excludere de pe piața muncii.

Practic, adolescentul sau adultul care manifestă acest sindrom, înţelege limitat cauzele sentimentelor, are dificultăți în exprimarea lor, în recunoaşterea expresiilor faciale ale altor persoane, imaginaţie limitată sau rigidă, un mod de gândire limitat, hipersensibilitate la senzaţiile fizice, visează rar, are o afectivitate inadecvată și relaţii interpersonale slab reprezentate, fie supra-dependente şi evitante.

Menționăm că realizarea acestui curs se face prin punerea în comun în mod gratuit, a resurselor mai multor organizații membre FONSS, pentru a oferi acces colegilor din toate ONG-urile membre ale federației, la noutate în domeniul asistenței psiho-sociale și încă o dovadă a schimbării de mentalitate a furnizorilor privați de servicii sociale care se sprijină reciproc pentru dezvoltare și performanță.

Mihaela Munteanu