Se încheie un mandat de patru ani în care FONSS a fost mandatată de către societatea civilă să reprezinte sectorul în Comitetul Economic si Organizații neguvernamentale din Consiliul Economic și Social – CES. Diana Chiriacescu- directorul FONSS a fost în acest timp în plenul CES, iar Mihaela Steliana Munteanu, director de advocacy – în Comisia 9- Admistrație și ordine publică și pentru o scurtă perioadă, în Comisia 3- sănătate, pe Tudor Blidaru, medic rezident.
Încă de la momentul obținerii mandatului, ne-am fixat ca targhet implicarea pentru îmbunătățirea cadrului legislativ, normativ din sectorul social, cel al drepturilor omului și care reglementează funcționarea instituțiilor statului roman, încercând astfel să valorificăm o experiență vastă, acumulată în urma anilor mulți de activitate profesională.
În plus, ne-am propus să avem un ochi atent asupra schimbărilor de acte normative și să sesizăm deîndată tot ce ar avea impact asupra sectorului nostrul de activitate, având disponibilitatea de a ne implica imediat în acțiuni de advocacy care să mărească efectul activității specifice CES, cum ar fi monitorizarea în continuare a parcursului legislative, introducerea de amendamente pentru corectarea actelor normative care ne interesează, menținerea atenției publice asupra unor situații care pot fi influențate prin presiune sau negociere.
Mai jos este raportul de activitate a reprezentanților FONSS în CES pentru perioada 2021-2024.
Copie a alegeri de Mihaela Steliana Munteanu