Scoala de romana- sansa de integrare a refugiatilor din Ucraina

Finantatorii pentru granturile SEE interesati de serviciile pentru refugiati
14 mai 2022
Planificare strategica a interventiei FONSS pe tema refugiatilor
14 iunie 2022

Scoala de romana- sansa de integrare a refugiatilor din Ucraina

Azi a debutat ȘCOALA DE ROMÂNĂ la Centrul de Asistență Umanitară și Socială pentru Refugiați CTR Nicolina Iași. Extindem astfel cursurile de limbă română pentru adulți și către ucrainenii care trăiesc în apartamente în Iași sau alte centre de refugiați.Un curs pentru nivelul de începători durează două luni și sedințele sunt de două ori pe săptămână.

Dna Ludmila Moroșanu-Demianova este profesoara noastră care lucrează cu mare pasiune nu doar la catredră, ci scrie și un ghid de conversație ucraineano-român cu dicționar de cuvinte uzuale inclus.

După ani de zile la catedră universitară, dna Ludmila consideră că e misiunea ei de onoare și de suflet să-și ajute compatrioții să se descurce mai bine în România, țara care le poate oferi siguranță și adăpost, măcar până se pot întoarce pe pământul lor.

Centrul de Asistență Umanitară și Socială pentru Refugiați CTR Nicolina Iași își extinde astfel serviciile, ”Școala de română” adăugându-se cazării, serviciilor de asistență socială și psihologică, serviciilor de consiliere pentru angajare și consilierii privind legislația.

Echipa de la Centrul de Asistență Umanitară și Socială pentru Refugiați CTR Nicolina Iasi este formata din FONSS, ParentIS. Asociatia Afterhills, Asociatia Grupul Zambetul Nostru și Primăria Municipiului Iași.