FONSS solicită redarea demnității persoanei cu dizabilități!

FONSS vrea dezbatere publica a Strategiei naţionale „O societate fără bariere pentru persoanele cu dizabilităţi” 2015 – 2020
7-ianuarie-2015
Front comun pentru subventii
16-ianuarie-2015

FONSS solicită redarea demnității persoanei cu dizabilități!

Update – FONSS a primit răspuns la scrisoarea adresată Primului Ministru al României – Victor Ponta și Ministrului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice. Puteţi consulta documentul aici.

FONSS – Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale a semnat scrisoarea adresată Primului Ministru al României – Victor Ponta și Ministrului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice prin care sunt menționate aşteptările pe care semnatarii  le consideră esenţiale pentru ca, după o lungă perioadă de stagnare şi erori, problematica dizabilităţii să fie abordată corect, pe baza drepturilor omului, egalitate şi nediscriminare, în acord cu prevederile Convenţiei ONU şi a altor tratate internaţionale la care România este parte, mai ales că tocmai a fost înființată Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități.

FONSS este alături de Reţeaua naţională Dizabnet, Reţeaua naţională SeniorNet, a furnizorilor de servicii de îngrijire la domiciliu, Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil, RENINCO – Reteaua Nationala de Informare si Comunicare pentru Integrarea in Comunitate a Copiilor si Tinerilor cu Cerinte Educative Speciale și Comisia ONG – CDES Iași în acest demers.

ONG-urile consideră că persoanele cu dizabilități trebuie să constituie o prioritate centrală în politicile sociale și să nu mai fie „beneficiari pasivi” menținuți în izolare. Ar fi acesta un pas spre recunoașterea persoanei cu dizabilități ca cetățean cu drepturi egale.

Textul integral al scrisorii poate fi citit aici.